Nova Civitas
1 august, 2016
C’Art Fest 3.0
11 august, 2016

C’Art Fest Remember

C’Art Fest este un festival de artă și cultură care se desfășoară în Cristian, o localitate săsească la 10 km distanță de Brașov, aflat la ediția a treia. Anul acesta, el se va desfășura între 18 și 25 septembrie. Festivalul se găsește în plină expansiune. Dacă primele două ediții s-au axat în mod special pe teatru jucat în Sala de Cultură a localității, această ediție își propune mult mai mult. Festivalul nu a fost doar rebranduit, ci a căpătat și câteva secțiuni noi. Așadar, anul acesta, cele 8 zile se vor împărți între teatru, carte, muzică și stradă. Vrem să scoatem cât mai mult evenimentele din sala mare și să le aducem în spații neconvenționale precum Biserica Evanghelică din localitate, o biserică fortificată ce este o bijuterie arhitectonică, între zidurile ei, în piațeta din localitate.

Tineri frumoși și talentați, dar și artiști consacrați au luat parte la prima ediție a Festivalului de Cultură – Cristian: Filarmonica Brasov, UnTeatru – Tetrul Independent București, Asociația INSPIRA, Teatru Strada – București, Teatrul National „Radu Stanca” – Sibiu, Teatrul „Toma Caragiu” – Ploiești, Teatrul Arca – București, Maria Cojocaru & Vlad Simion Band și Nicu Alifantis & Zan.

Deși prima ediție s-a suprapus ca perioadă de desfășurare cu Festivalul de Dramaturgie din Brașov, ne-am bucurat în fiecare seară de sala plină: în medie am avut aproximativ 300-400 de spectator.

A doua ediție, în septembrie 2015, a însemnat o creștere din toate punctele de vedere: număr de spectatori, zile de desfășurare a festivalului, calitatea și diversitatea spectacolelor și evenimentelor.

Peste 4500 de spectatori au trecut pragul Casei de Cultură din Cristian și sălii de sport la cele 18 evenimente derulate în opt zile de festival.

Opt piese de teatru puse în scenă de teatre de stat și independente din toată țara și un musical au adus pe scena festivalului actori și regizori mari: Marcel Iureș, George Mihăiță, Andi Vasluianu, Alexandru Dabija.

În seara în care s-a jucat “Păi despre ce vorbim noi aici, domnule?”, publicul a fost atât de numeros încît organizatorii au fost nevoiți să suplimenteze cele 500 de locuri cu încă 100, și chiar și așa, alți 150-200 de oameni au preferat să stea în picioare sau pe bănci la balcon ca să-i vadă pe Marcel Iureș și George Mihăiță jucând.

Și copiii au umplut sala până la refuz la spectacolele dedicate lor, un mini art show de Ioana Ginghină și baletul Cenușăreasa pus în scenă de Monden Opera. O altă atracție au fost expozițiile permanente și semi-permanente de pictură, fotografie și sculptură, care au putut fi admirate în balconul și foaierul Sălii de Cultură.

În premieră, la a doua ediție a festivalului, a avut loc și o seară de carte, unde au fost invitați să citească și să își întâlnească publicul din zona Brașovului scriitori tineri și cu priză la public: Ana Barton, Cristina Nemerovschi, Dan Coman,  Mihail Vakulovski, Alexandru Voicescu.  Tot în premieră, Art’ec a propus părinților și viitorilor părinți o conferință de parenting susținută de Monica Reu, președintele Asociației pentru Comunicare Non-violentă și Ioana Chicet-Macoveiciuc, cea mai îndrăgită bloggeriță de parenting din online-ul românesc. Ambele evenimente au fost interactive și au avut succes la public.

Festivalul a fost susținut financiar de către Primăria și Consiliul Local Cristian, intrarea spectatorilor la evenimente fiind gratuită.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *