C’Art Fest Remember
9 august, 2016
Florin Coșuleț: „fiecare om e actor în felul lui”
30 august, 2016

C’Art Fest 3.0

C’Art Fest este un festival de artă și cultură care se desfășoară în Cristian, o localitate săsească la 10 km distanță de Brașov, aflat la ediția a treia. Anul acesta, el se va desfășura între 18 și 25 septembrie. Festivalul se găsește în plină expansiune. Dacă primele două ediții s-au axat în mod special pe teatru jucat în Sala de Cultură a localității, această ediție își propune mult mai mult. Am vrut și am reușit să diversificăm spectacolele/evenimentele, să ne adresăm și publicului tânăr, consumator de street-art, de artă vizuală etc.

Structura generală a festivalului va fi păstrată în linii mari, însă ne dorim ca de la an la an să adăugăm calitate și diversitate, pentru ca localitatea noastră să devină, cu timpul, un punct de referință în ceea ce privește cultura. Pentru ediția cu numărul trei ieșim și mai mult în localitate, angrenăm mai multe instituții și locații,  ne adresăm unui public și mai diversificat. Astfel, valorificăm locații precum Biserica Evanghelică din Cristian, piațeta din localitate care va fi folosită pentru evenimente în aer liber și chiar fostul cinematograf.

În programul de anul acesta, la secțiunea muzică am inclus un recital Felicia Filip, dar și un concert Robin & the Backstabbers, un qvartet de coarde format din muzicieni de la Filarmonica Brașov care interpretează cover-uri rock, trupa underground Poetrip. Secțiunea teatru îi aduce pe scena festivalului pe Marcel Iureș, Horațiu Mălăele, Marius Manole, Medeea Marinescu, Lia Bugnar, Ioana Crăciunescu, Marian Râlea, Ofelia Popii și mulți alții, în spectacole de excepție, montate de teatre din întreaga țară.  Spectacolele de stradă variază între show-uri cu fachiri, pantomimă cu trupa lui Dan Puric, teatru de stradă, ateliere de graffiti sau iluminat arhitectural pe clădirile istorice. Secțiunea carte își propune mai multe evenimente: un atelier de scriere creativă cu poeta americană Tara Skurtu, lector la Universitatea din Brașov, lecturi ale lui Ștefan Manasia și Adrian Șchiop, triplă lansare de carte a ambasadorului secțiunii, scriitoarea Ana Barton. Mai mult, o avem în mijlocul nostru pe una dintre cele mai importante scriitoare române contemporane, Nora Iuga, care, în ciuda vârstei care îi pune probleme, a acceptat cu bucurie să întâlnească publicul brașovean.

Nici copiii nu au fost uitați. Pentru ei, Alex Ciubotariu aka Pisica Pătrată, unul dintre cei mai importanți street-artist din țară va ține un atelier de benzi desenate, iar actorul Adrian Iuga, ateliere de teatru de păpuși.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *