C’Art Fest 3.0
11 august, 2016
strada@cartfest
6 septembrie, 2016

Florin Coșuleț: „fiecare om e actor în felul lui”

Fiecare actor are frământarea lui. Are bucurii și întâlniri speciale cu rolurile pe care le joacă. Ce e dincolo de ce vedem noi pe scenă? Ce e în sufletul lor? De câte ori personajul, care i-a fost oferit actorului, se ia de mână cu zbaterea sa interioară? Ce te face să alegi o carieră în domeniul artelor spectacolului? N-am ales la întâmplare un actor de la Teatrul Național „Radu Stanca”, ci un nume pe care îl cunoaște multă lume, datorită rolurilor pe care le-a făcut, datorită carismei sale și a felului în care se apropie de public.

Actor, regizor și profesor, Florin Coșuleț spune că niciodată nu a căutat facilul, nu poate să treacă peste neadevăruri, iar școala bună pe care a avut norocul să o facă, îi provoacă acum suferință când vede atâta superficialitate în jur.

Cum ne ajută teatrul? Pe noi spectatorii, pe voi actorii?

Florin Coșuleț: Educațional vorbind, teatrul ajută, numai că trebuie făcut de oameni profesioniști. Se face teatru în școli, în grădinițe, dar până și acolo cei care organizează, trăiesc după niște șabloane și nu reușesc să ofere un cadru prin care scopul educativ al teatrului să se împlinească cu adevărat. Dacă joaca în teatru nu se transformă în joc cu miză, nu are niciun efect, nu te trece la un alt nivel, nu-ți deschide, nu-ți întoarce, nu-ți lărgește orizontul, dacă joaca rămâne mereu joacă.

În Sibiu, există totuși o ofertă mare, când vine vorba de teatru..

Florin Coșuleț: Poate e prea mare pentru Sibiu, deși avem senzația că suntem un oraș cultural. Când am pus în scenă „Povestea soldatului”, am făcut reclamă, am adunat vreo 50 de oameni. La finalul spectacolului, un prieten de-al meu mi-a spus că e dezamăgit că au fost puțini oameni. Ar fi trebuit să stea la coadă la cât de cunoscut e Stravinski. Și asta îți dă de gândit. Și te pune să te întrebi ce faci. Câți oameni de cultură sunt? Chiar așa de ocupați erau în lunea aia seara să nu vibreze la Stravinski? Prima dată am jucat spectacolul la Atrium, apoi la Biblioteca Astra, unde a venit și mai puțină lume. Poate a fost obișnuința asta a câtorva locuri, habar n-am, dar să nu se plângă nimeni că nu e ofertă culturală. „Povestea soldatului” nu are nicio regie, pur și simplu, joc personajul respectiv. M-am gândit că trebuie să îl vadă lumea, e prea frumos. Sunt lucruri la care, probabil, fiecare om se gândește. Sunt și oameni mai comozi care se mulțumesc cu ce primesc.

Ai ocazia, în profesia ta, să stai foarte mult cu tine, să te cunoști, să te descoperi cumva.

Florin Coșuleț: Asta cred că e cea mai frumoasă parte a profesiei. Dar trebuie să fii și pregătit pentru asta. Pentru că de multe ori, când stai foarte mult cu tine, nu afli numai lucruri frumoase și trebuie să fii pregătit să nu te zdruncine și să nu te doboare. E plin înăuntru de mizerie.

Restul articolului,  de citit aici.

 

( Foto: Russel Young. Spectacol: Un tramvai numit Popescu)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *