Florin Coșuleț: „fiecare om e actor în felul lui”
30 august, 2016
teatru-film@cartfest
8 septembrie, 2016

strada@cartfest

 

Secțiunea de stradă de la C’Art Fest înseamnă fachiri, pantomimă, grafitti și teatru pe străzile din Cristian, acolo unde în intervalul 18-25 septembrie vom avea evenimente zilnice menite să aducă în fața publicului nume ale unor pasionați extrem de apreciați precum Adrian Nour și compania Passe-Partout Dan Puric, dar și Alexandru Ciubotariu – Pisica Pătrată – un entuziast al benzii desenate ce va antrena copiii în vizualizarea spațiului neconvențional ca „pânză” pentru grafitti.

Pe 18 septembrie, de la ora 18.30, Barbarossa Samba Group dă startul serilor în stradă în piațeta Cristian cu ritmuri braziliene și atmosferă de carnaval, într-un amestec de culoare, energie și voie bună. În aceeași zi și același loc, de la ora 19.30, ne jucăm cu focul alături de trupa sibiană Crispus – The Art of Fire. Spectacolul lor combină focul și artificiile cu muzica clasică și lumini. Nici copiii nu sunt uitați și sunt așteptați la Sala de Cultură Cristian pe 23 septembrie, de la ora 11.

Aceștia vor putea participa la un atelier de bandă desenată cu creatorul brandului Pisica Pătrată, ilustratorul Alexandru Ciubotariu. Tot pe 23 septembrie, de la ora 17.00, în Piațeta Cristian ne vom bucura de piesa de teatru-pantomimă-step „Necuvinte” cu Adrian Nour, adusă de compania Passe-Partout Dan Puric și care își propune să ne facă să ne înțelegem viețile printr-o prezentare inedită a cotidianului.

Ultima acțiune din cadrul acestei secțiuni va avea loc pe 24, de la ora 16.00. Pisica Pătrată va realiza un desen grafitti pe un zid care îi este pus la dispoziție în mod special.

Vă așteptăm!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *