#cartfest4 – a șaptea zi: Claudia Duarte, „Dragostea durează trei ani” și Moonlight Breakfast

Ziua a șaptea, penultima a acestei ediții de festival, aproape de finalul C’Art Fest al acestui an, a fost dedicată atât copiilor, cât și celor mari: spectacolul pentru copii „Gnurpa” și atelier de creație păpuși cu Ioana Bijou Butu, concert de fado cu Claudia Duarte, piesa de teatru „Dragostea durează trei ani”, regizată de Chris…

#cartfest4 – a șasea zi: Biserica Evanghelică arhiplină la Corul Madrigal

Cea de a șasea zi a ediției de anul acesta a adus în fața publicului concertul de chitară clasică al celor de la Duo Kitharsis, piesa de teatru „Respirații” regizată de Radu-Alexandru Nica; întreagul spațiu interior al Bisericii Evanghelice s-a umplut pentru Corul Madrigal, iar seara s-a încheiat cu proiecțiile filmelor „Cutia albă” – regia…

#cartfest4 – prima zi: De ce n-am spera ca într-o zi Cristianul să devină capitală culturală europeană?

Prima zi a celei de-a IV-a ediții a Festivalului Internațional de Artă de la Cristian, C’Art Fest, a fost un succes răsunător ce a strâns aproximativ 2000 de spectatori care au întâmpinat spectacolul pe Dealul Bisericucei, de unde au plecat apoi spre Piațeta Cristian, străbătând strada Teilor învăluiți în muzică și dans. Seara a început,…