Prietenii C'Art Fest

Oana Pellea
Actriță

„Vreau să spun că aici a fost ceva special și minunat pentru că a fost public de teatru. Chiar n-a sunat niciun telefon, ceea ce e foarte rar în București. Bucureștiul trebuie să învețe de la ei. Spectatorii au avut o atenție extraordinară și mi se pare foarte important ce fac ei cu acest festival, e o minunăție. Să fie atât de multă lume și afară! Îi doresc festivalului mulți ani de acum înainte. Face parte din educație și felicit autoritățile locale că sprijină festivalul!”

Gheorghe Zamfir
Naist și compozitor

„Am rămas așa, cum să spun… cu o impresie pe care nu pot să o exprim în cuvinte. Nu-mi vine să cred că am fost primit atât de călduros de publicul din Cristian, sper să mai vin și în alte dăți.”

Grigore Leșe
Interpret de muzică tradițională românească

Știți ce vreau să vă spun? Să știți că n-am cântat niciodată în Cristian. Sunt pentru prima oară aici și zău dacă nu-mi place mult! Sunteți oameni de toată isprava și asta se vede foarte bine. M-am plimbat de dimineață pe aici, pe ulițe, și m-am mirat, mi-am zis: Nu cumva sunt la Regensburg și m-am rătăcit eu așa? M-am dus la pensiune – extraordinar, parcă eram pe străzile de la Munchen. Și mi-am zis: ori m-am rătăcit eu, ori oamenii de aici sunt de toată isprava. Vă felicit și, de câte ori voi avea ocazia, o să spun: am fost în Cristian și-acolo este o lume de toată dragostea. Aici, la dumneavoastră, am avut impresia că trăiți în cântec. Și acesta e cel mai frumos lucru de pe lume.”

Zoli Toth
Artist muzical

„Mă bucur enorm să fiu aici, într-un loc aparte pentru România. Un loc deosebit care demonstrează că poate să adune cultura oameni în jurul ei în continuare, dar și că împreună, ascultând muzică bună, citind împreună o carte, uitându-ne la niște piese de teatru foarte frumoase și inedite, putem să fim mai buni. Putem să fim mai buni pentru noi înșine și pentru generațiile care urmează. Vreau să felicit organizatorii, felicitări tuturor celor implicați în organizarea acestui festival! Este o onoare pentru mine să vin aici, mă bucur tare mult să văd atât de multă lume în fața scenei.”

Paul Cimpoieru
Actor

„Foarte mulți tineri au venit după spectacol să vorbim. Emoția din spatele cuvintelor e foarte puternică și e un vector de comunicare directă. Publicul e inteligent și își face singur regia; poate că nu e obișnuit cu acest tip de spectacol, dar are informația și emoția necesare pentru a veni cu tine, iar generația tânără este foarte deschisă. E o bucurie și a fost o bucurie aseară. Mă simțeam binecuvântat să fiu aici, e minunat ce fac organizatorii.”

Ioana Bijou Butu
Artist

„Am venit cu câteva zile înainte de spectacolele mele tocmai pentru a gusta din plin din acest festival. Îmi place foarte mult, oamenii sunt foarte calzi, foarte binevoitori și e o energie extraordinară.”

Adrian Strâmtu
Actor și tap dancer

„Sunt onorat să fiu aici, localitatea este copleșitoare, nu mă așteptam să fie de o asemenea eleganță, e ca un muzeu. Sunt foarte, foarte fericit că am ajuns aici. Satisfacția mea cea mai mare e că, după ce am terminat numărul de step, copiii au țopăit toată seara pe plăcile de step și mi se pare că eu mi-am atins scopul dacă am lăsat ceva în urmă.”

Andrei Negoiță
Regizor

„Am ajuns târziu și primul lucru pe care l-am văzut a fost Gheorghe Zamfir, pe scenă. Primul impuls a fost să mă întreb: ce caută aici? Apoi mi-am dat seama că, dacă trecem peste clișee, Cristianul este una dintre cele mai frumoase localități pe care le-am văzut eu în România. A fost o poveste aseară.”